Gigi Becali (64 de ani) a făcut un anunț de ultima oră despre transferul lui Adrian Șut în Turcia.
Adrian Șut a intrat pe lista de transferuri a lui Trabzonspor, iar formația din prima ligă din Turcia a început negocierile cu Gigi Becali.
Gigi Becali a acceptat să negocieze cu Trabzonspor, însă cele două părți nu au ajuns la un acord în ceea ce privește transferul lui Adrian Șut în Turcia.
Latifundiarul din Pipera a dezvăluit că a primit o ofertă de două milioane de euro de la Trabzonspor pentru Adrian Șut, însă el a dorit cu un milion mai mult.
„Nu ne-am înţeles. Ei au venit cu o ofertă de două milioane de euro. Eu fără trei milioane nu îl dau. Mi-au spus că cel care l-a urmărit pe Şut e cel mai mare specialist. El îşi face treaba, ţac-pac, ţac-pac, o ia, o dă, cum îmi place mie”, a spus Gigi Becali, conform AS.ro.
Adrian Șut a semnat cu FCSB în 2019, liber de contract, după ce ultima dată jucase pentru Academica Clinceni. Fotbalistul în vârstă de 23 de ani a bifat 66 de prezențe în tricoul vicecampioanei României și a dat trei goluri și două pase decisive.
Deși în ultima perioadă l-a criticat pe Adrian Șut, Gigi Becali l-a propus pe fotbalistul în vârstă de 23 de ani la echipa națională a României în perioada în care prima reprezentativă era antrenată de Mirel Rădoi, iar cea U21 de Adi Mutu.
„Să vedem cine este cel mai deștept dintre ei, dintre Mirel sau Mutu. Să vedem care este cel mai deștept dintre ei și-l vede. Este un jucător care nu este la națională. Este vorba despre Șut, să vedem care din ei este mai deștept și-l ia. Este cel mai bun închizător la ora asta. Așa îl văd eu”, a declarat Gigi Becali pentru AS.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER